Dacia Service → Sfaturi

daciaservice

De ce este nevoie de service periodic pentru mașina mea?
Verificările periodice garantează parametrii de funcționare optimi și prelungesc viața mașinii.

Care sunt semnele la care trebuie să fiu atent?
Atunci când se impune o vizită în service, se aprinde la bord martorul luminos în formă de cheie.

Nu am efectuat încă nicio verificare în service... Când trebuie efectuată aceasta?
În funcție de model, lucrările de revizie trebuie efectuate la fiecare 15.000, 20.000 sau 30.000 km (sau o dată la doi ani, dacă nu conduci prea mult).

Care sunt aspectele-cheie verificate?
Schimbul de ulei Dacia Oil, schimbul filtrului de ulei, sistemul de aer condiționat, nivelul tuturor lichidelor (pentru parbriz, aer condiționat, frâne etc.), precum și toate sistemele de siguranță (frâne, baterie etc.).

SCHIMBUL DE ULEI

Nu am schimbat uleiul de mai mulți ani. Ce probleme pot apărea?
• Pericol de defecțiuni la motor și piesele conexe
• Frecare între piesele metalice
• Acumularea de impurități și particule de metal în filtrul de ulei
• Consum ridicat de carburant
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• La bord se aprinde martorul „Schimb de ulei”.
• La bord apare un mesaj de atenționare.
Când trebuie schimbat uleiul?
• Uleiul trebuie schimbat o dată la 10.000 – 15.000 km sau o dată pe an, după cum prevede programul de întreținere.
Sfatul nostru pentru o călătorie fără griji:
• Schimbă filtrul de ulei de fiecare dată când schimbi uleiul.
• Alege uleiurile Dacia Oil standardizate pentru motorul tău.

FRÂNE

Pentru siguranța ta, este esențial ca sistemul de frânare să funcționeze perfect.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• Distanța de frânare crește.
• Mașina vibrează sau își pierde traiectoria la frânare.
• Zgomot la frânare.
• Se aprinde martorul de la bord corespunzător frânelor.
• Pedala de frână este moale la apăsare.
Sfaturile noastre pentru siguranță totală:
• Verifică starea frânelor o dată la 2 ani sau la 20.000 km.
• Schimbă lichidul de frână o dată la 2 – 4 ani, în funcție de recomandarea producătorului.
• După schimbarea plăcuțelor și discurilor de frână, este necesară o perioadă de rodaj de 300 – 500 km.
• Pentru a avea siguranța unor lucrări de calitate, apelează la specialiștii Dacia.

ANVELOPE

Dacă anvelopele sunt uzate, prezintă uzură excesivă pe una dintre laturi sau cauciucul este deteriorat, există pericolul producerii unui accident.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
•Verifică suprafața anvelopelor: aceasta nu trebuie să coboare sub nivelul indicatorului de uzură.
• Indicatorul de uzură trebuie să aibă minimum 1,6 mm pentru a permite evacuarea eficientă a apei.
Sfaturile noastre pentru siguranță totală
•Verifică presiunea în anvelope cel puțin o dată pe lună și înaintea fiecărei călătorii mai lungi.
• Schimbă anvelopele în perechi (de aceleași dimensiuni, cu aceleași specificații și de aceeași marcă).
• Nu trebuie să-ți lipsească o trusă de reparare a penelor de cauciuc.
• Verifică roata de rezervă.
Anvelopele umflate corect garantează:
• siguranță sporită (o mai bună stabilitate)
• economii (consum redus de carburant).

AMORTIZOARE

Amortizoarele sunt esențiale pentru stabilitatea mașinii la drum.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• Autovehiculul prezintă balans spre față în cazul frânărilor bruște.
• Vibrații neobișnuite la nivelul volanului.
• Dificultăți la trecerea peste obstacole (de ex., pragurile de reducere a vitezei).
• Se aud bătăi, pocnituri.
• Pericol ridicat de acvaplanare.
• Distanța de frânare crește.
Când este necesară schimbarea amortizoarelor?
• O dată la 80.000 km sau la 4 ani (după cum prevede manualul de service)
Sfaturile noastre privind stabilitatea autovehiculului:
• Amortizoarele trebuie întotdeauna înlocuite în pereche.
• Solicită verificarea amortizoarelor la fiecare 20.000 km.
• Solicită o reglare de aliniere.

DISTRIBUȚIE

Verificarea datei și rulajului la care se schimbă ansamblul cu cureaua de distribuție trebuie inclusă în programul de întreținere.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• Zgomote suspecte la motor
• Zgomote puternice la pornire
Sfaturi pentru a evita defectarea motorului (o dată la 5 ani sau la 60.000 – 160.000 km):
• Se va înlocui întreg ansamblul curelei de distribuție (curea + întinzător).
• Este foarte recomandat să schimbi și cureaua de accesorii.
• Se recomandă și schimbarea pompei de apă.

BATERIE

Care este rolul bateriei ?
Principala funcție a bateriei este de a ajuta la pornirea motorului și de a alimenta diverse componente (luminile, sistemele electronice de la bord etc.).
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• Motorul pornește greu.
• Alternatorul nu mai funcționează corect.
• Se aprinde martorul de bord pentru baterie.
Când este necesară schimbarea bateriei?
• După 4 ani sau 60.000 km
Sfaturi pentru întreținerea bateriei:
• Solicită o verificare a bateriei o dată la 2 ani.
• Solicită o testare a bateriei la începutul iernii.

SISTEMUL DE PORNIRE

Bujiile reprezintă un sistem electric esențial pentru pornirea corectă a motorului.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• Pornire dificilă sau imposibilă.
• Motorul nu are putere suficientă.
• Consum excesiv de carburant.
• Alternatorul nu mai funcționează corect.
• Accelerație insuficientă.
Când este necesară schimbarea bujiilor?
• Imediat, în cazul în care se aprinde la bord martorul „defecțiune motor”.
• După 4 ani sau la 60.000 km (verifică informațiile din programul tău de întreținere).
Sfaturile noastre pentru siguranță totală:
• Toate cele patru bujii trebuie schimbate simultan. În caz contrar, pot apărea probleme la aprindere.
• Solicită o verificare a bateriei o dată la 2 ani.

LAMELE PENTRU ȘTERGĂTOARE

Vizibilitatea depinde direct de uzura lamelelor ștergătoarelor de parbriz.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• Zgomot la frecarea cu parbrizul
• Urme și zgârieturi pe parbriz
• Mișcare neuniformă
Când se recomandă schimbarea acestora?
• O dată pe an
• Când este uzată lamela de cauciuc
Sfaturile noastre pentru vizibilitate optimă:
• Curăță ștergătoarele cu apă în mod periodic.
• Folosește numai lichid special pentru spălarea parbrizului pentru a prelungi viața ștergătoarelor.
• Se recomandă schimbarea acestora la sfârșitul iernii.
• Nu acționa ștergătoarele pe parbrizul uscat.

PARBRIZ

Un parbriz corespunzător garantează siguranța și confortul la volan.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• O urmă vizibilă de impact pe parbriz
• O crăpătură pe parbriz
• Scurgere de apă în habitaclu
Sfaturile noastre:
• Nu amâna reparațiile: pe parbriz pot apărea crăpături.
• Nu turna apă fierbinte pe parbrizul înghețat.

AER CONDIȚIONAT

Încă nu am efectuat verificarea sistemului de aer condiționat în acest an... Ce probleme pot apărea?
Un sistem de aer condiționat neîntreținut poate duce la evacuarea de gaze foarte poluante și la defectarea prematură a compresorului. În plus, pot apărea și alergii din cauza acumulării de mucegaiuri în filtru.
Care sunt semnele că este nevoie de service?
• Mirosuri foarte neplăcute
• Condensator sau compresor blocat, care nu funcționează
• Sunet metalic la utilizarea aerului condiționat
• Repartizarea necorespunzătoare a căldurii sau aerului condiționat
Sfaturile noastre pentru a te bucura de aer curat:
• Solicită anual un tratament antibacterian și o verificare a circuitului.
• Schimbă filtrul de habitaclu o dată la 2 ani.
• Solicită verificarea condensatorilor, pentru a te asigura că sunt curați.

ITP

De ce este necesară efectuarea ITP?
Pentru respectarea prevederilor legii, care se bazează pe două obiective clare:
• Siguranță
• Protecția mediului.

Ce servicii oferă Dacia?
• La cerere, un autovehicul de schimb, la prețuri preferențiale.
• Estimare tarifară gratuită (în cazul constatării unor probleme).
• O a doua testare este gratuită, dacă s-au efectuat reparații în urma respingerii la primul test.